Nimeni nu va sti ca la fiecare val ce se sparge de tarm, sufletul meu creste si se reface din tandari. Nimeni nu va sti ca malul inchetat al marii este de fapt carnea mea care nu se lasa infierbantata de nimeni. Nimeni nu va sti ca apa care mi se strange sub picioare este sangele meu care nu mai stie sa se infioare sub sopatat iubirii.
Pentru ca am spus intotdeauna ca imi place marea vara, pentru ca ii zambesc blajin si cald cand ma intalnesc cu ea, pentru ca sunt ca marea. Nimeni nu va sti adevarul despre ea, despre ea si eu...
Nimeni nu va sti cat de mult imi place marea iarna, nimeni nu va sti de ce imi place iarna marea, de ce imi place gheata si teroarea ei, de ce ii iubesc tacerea si zgomotul. Nimeni nu va sti ca frigul imi face bine pentru ca sterg urmele de tine. Nimeni nu va sti ca vantul puternic si rece ce imi spulbera parul spulbera amintirile cu tine. Nimeni nu va sti ca stropii incarcati cu frig care imi biciuie pielea fara mila imi spala vinele si dorurile. Nimeni nu va sti ca pustiul plajei si neclintirea cruda a marii au un efect dulce-amarui de amortire a pustiului din mine. Nimeni nu va sti ca stropii marii sunt de fapt lacrimile retinute care nu au avut curaj sa cada. Nimeni nu va sti ca suieratul de vant este de fapt vocea mea care se elibereaza de tine, ca vijelia care se aude este de fapt glasul gandurilor mele care incearca sa te readuca la tacere... Nimeni nu va sti ca nu exista un alt loc pe pamant care sa ma faca sa ma simt mai vie. Nimeni nu va sti ca atunci cand marea sufera, suferinta mea devine mica, infima. Nimeni nu va sti ca ochii mei ce privesc in ochii marii incearca scape de obsesia ochiler tai. Nimeni nu va sti ca rasaritul care vine dinspre sloiurile de gheata si visele obosite imi dau unica speranta, ca pescarusii care zboara stinghieri ma intorc spre tine... Nimeni nu stie ca ma intorc spre mare iarna atunci cand vreau sa ma intorc de fapr spre mine, spre tine, spre noi...
No comments:
Post a Comment