Mă doare

Nu stiu ce e in sufletul tau acum dar mi-ar plăcea enorm de mult sa am măcar o idee. M-ai căutat in ultima perioada, întrebarea mea e "De ce?". Oare îți era dor de mine sau pur si simpLu doar sa vezi dacă sunt bine? Nu sunt bine, imi e dor de tine si as face orice sa îți vad ochii, sa mă iei in brate si sa imi dai puterea d care am nevoie in perioada asta. Erai sprijinul meu, faptul ca mă iubeai mă făcea sa mă dau jos din pat dimineața. Acum doar vointa si taria de caracter mă fac sa rad pentru alți căci inima imi plânge. Am nevoie de tine ca desertul de ploaie, pot supravietuii fara tine dar nu pot traii. Mă doare ca nu esti aici, mă bucur ca tie îți e mai bine, as fi vrut sa îți fie bine lângă mine. As muta mu tii din loc doar sa stiu ce ascunzi sub ei. As face orice sa aflu ce gandesti...

Inca ploua

                   
                  Inca ploua. Niciodata nu mi-a placut ploaia, e ca o batranica moracanoasa ce asteapta si pandeste sa iti invadeze sufletul. Te tine in casa, prizonier in propria-ti viata, aruncand in gandurile tale cele mai frumoase amintiri cu el. Si iti e atat de dor de el... e singurul ce ar putea sa o imbuneze. In doi ar fi soare in casa chiar daca afara ploua. Picaturile de apa ce lovesc geamul cu putere imi inlocuiesc lacrimile sufletului ce nu s-au oprit de cad a plecat. Si rad, si sunt bine, cerul plange in locul meu. Intr-o dimineata soarele imi va invada camera, luminanadu-mi viata. Azi inca ploua... 
       

Asteptand

   





                     Astept cu ochii pironiti pe ecranul imobil al telefonului sperand ca am primit un sms in cele 2 secunde cat nu am fost atenta. Astept la fel cum am asteptat aseara, stiind ca nu va venii dar, sperand ca din clipa in clipa iti voi auzi loviturile in usa. Am ramas singura, eu cu gandurile mele ce mi-au distrus inima, putin cate putin, cu fiecare ora se zdrentuia si se dispersa pana cand nici macar lacrimile nu au mai cazut. Am ramasa eu, eu aia rece si indiferenta care stie doar sa atace, care nu stie ce inseamna intelegerea sau a ingadui. Imi plange sufletul in mine dar eu rad si iti spun ca nu vreau sa mai aud de tine. 
                M-ai ranit cum nimeni nu a facut-o pana acum doar pentru ca te-am primit in viata mea, am daramat zidul ce ma proteja si te-am acceptat in intimitatea mea. Am crezut in tine mai mult decat in mine iar azi nici macar nu pot sa respir fara tine. M-ai facut dependenta de tine si m-ai abandonat pe o strada pusie pe timp de ploaie. Noroc cu ploaia ca imi ascundea lacrimile de trecatori. Ma doare intreg corpul si sunt amortita de atata amar. Ai ales sa pleci si indiferent de ce am facut ca sa te opresc ti-ai continuat drunul pe care eu nu am acces. Sunt ranita, coplesita si rapusa. Nu am pentru ce sa lupt si nu mai pot. Totul tine de tine si urasc cand nu pot face ceva... Cu toate astea te iubesc si inca te astept




                 

In doi

                          Azi dimineata m-am trezit cu sentimentul ca am tot. Vibratiile telefonului m-au anuntat ca a inceput o noua zi, o noua zi plina de speranta, incredere, siguranta si cel mai importan iubire. Am inceput sa citesc mesajul de la el si chiar daca era la mii de km distanta l-am simtit cum se baga in pat langa mine si cum ma lua in brate. Acest lucru ma face zi de zi sa realizez cat de mult il iubesc. Azi stiu mai bine decat ieri ca fara el as fi incompleta.

                  Imi amintesc superoritatea din ochii lui din ziua in care ne-am cunoscut, imi amintesc cum ma privea, plin de el, arogant, ca si cant toata lumea e a lui si cine sunt eu sa ma deranjeze atitudinea lui. Azi vad doar iubire in ochii lui "albastri".

                  Langa el am invtat ce inseama libertatea. Sunt dependenta de el dar libera. Acum chiar pot face tot ce vreau pentru ca stiu ca el ma va sustine. Imi doream dimineti in 2, acum nu mai vreau nimic pentru ca am totul in bratele lui. E sufletul si viata mea iar fiecare zi ce trece, fiecare lucru pe care il descopar la el ma face sa il iubesc mai mult. Azi am realizat ca nu stiam ce inseama sa iubesc pana ieri si stiu ca maine imi voi da seama ca nici azi nu am stiut. Chiar daca sunt departe acum de el maine dimineata cand ma voi trezii il voi simtii din nou in patul meu iar parfumul lui ma va invada facandu-ma sa il simt si mai aproape. Azi am aflat ce vreau. E tot ce imi doresc.

           

Imi e dor

                Ai simtit vreodata ca ti-e asa de dor de cineva incat ai fi in stare sa il scoti din vise pentru a-l imbratisa? Te-a durut vreodata intreg corpul deoarece nu mai suporta dorul de o anumita persoana?

Dorul e un sentiment comun, mult prea des folosit de unii in zilele noastre. Ne e dor de o anumita mancare, de un anumit gust, ne e dor de o anumita activitate, ne e dor de un loc. Si daca irosim cuvantul dor pe atat de multe alte cuvinte reci, cum mai ramane cu acel sentiment, acel fior care iti e strigat de fiecare celula din corp? Sa o numim dorinta? Dar cum sa fie dorinta ceva ce e mai presus de verbul „a dori”, ceva ce a ajuns o nevoie, asa cum apa e o necesitate.

                Sa nu numim capriciu sau obsesie ceva ce ne tine treji nopti intregi, ceva care ne face sa ne simtim incompleti... Daca e un simplu capriciu de ce nu putem gasi altul pentru a uita de acesta? Nu e dorinta, capriciu sau obsesie... E ceva ce te bantuie la fiece ora din zi sau din noapte, ceva ce iti tine loc de hrana si apa, ceva ce te fascineaza ata de tare incat ti-e frica sa inchizi ochii ca sa nu ii pierzi nici un mintu din farmec.

                 Multi arunca vorbe in vant despre dor la orice pas. Spun oricarei persoana „mi-e dor”, dar au oare ei habar ce inseamna sa iti fie dor de cineva? A-ti fi dor inseamna a te lasa purtat pe aripile vantului pentru a ajunge in gandul lui...A te inveli in fiecare seara cu umbra inimii lui...A asculta ciripitul pasarilor cu speranta ca iti aduc un mesaj de la el...A te uita in oglinda si a vedea chipul lui...A ii simti bratele inconjurandu-te atunci cand iti e frig...A ii auzi vocea in cea mai mare aglomeratie...A ii simti gustul sarutului in toti porii pielii tale...Si toate astea de la sute de kilometri distanta. Se va gasi oare vreun leac pentru dor in absenta persoanei dorite? Nu, dar desigur putem incerca fel de fel de metode care ne amagesc ca ar putea da rezultate. 

                 Incepi prin a-i nega si ignora existenta. Ne putem preface ca e ireal. Dar nu pentru mult timp. Amintirile ies la iveala. Te simti din ce in ce mai gol, mai pustiit. Ceva nu e in ordine. Ceva lipseste. Invelisul incepe sa se crape, sufletul tau incepe sa iasa din colivia in care l-ai inchis. Incepe sa ii simta si mai tare lipsa. Numele lui iti apare din nou pe buze. E parte din tine si asta nu mai poti ignora. Incetul cu incetul globul de minciuni dispare ca fumul de tigara...Doamne, cat iti e dor de el... Desigur, putem sa ne incarcam timpul cu mii de alte lucruri nesemnificative. Nu ne lasam nici macar o pauza pentru ca astfel am avea putin timp sa ne gandim la el. Asa ca preferam sa ne ingropam sufletul in realitatea cotidiana decat sa il lasam prada propriei realitati. Ne ghidam inima dupa legi universale decat sa ii dam libertatea sa aiba propriile legi, desi stim ca e doar o iluzie. Niciodata nu vom putea coordona simtirile inimii in totalitate. Dar noaptea ne tradeaza mereu. Noaptea stie prea bine ce ne dorim si ne ofera totul. Exact asa cum am vrea sa fie. Si dimineata te trezesti cu un zambet larg si fredonand un cantec vesel. Dar cand te uiti pe perna de langa tine nu e nimeni. E goala. Nu e nimeni in bucatarie care sa iti prepare micul dejun si apoi sa te trezeasca cu un sarut. Esti singur. Si te gandesti ce rost mai are toata epuizarea zilnica daca in final tot ajunge sa iti lipseasca atat de mult incat sa te doara. Dar o iei de la capat cu gandul ca poate azi o sa iti fie mai putin dor de el, desi stii ca fiecare zi ce trece nu face decat sa adanceasca urma lasata de el... Dar oare are vreun rost sa ii marturisesti? Oricum cinci cuvinte nu inseamna nimic. Nu pot masura intensitatea a ceea ce simti. Asta se vede doar in privirea ta... Dar el e prea departe. Atat de departe de tine si totusi atat de aproape de inima ta. Dar ce folos sa ii zici ceva? Daca primesti un raspuns sec? Ce te faci atunci? Te inchizi in tine, iti infranezi fiecare impuls de a-i spune, incerci sa iti domini instinctul...Nu vrei sa fii slaba. Cu atat mai putin sa ii pari lui slaba. Si rezisti...Rezisti...Rezisti...Dar in miezul noptii te trezesti cu telefonul in mana. Ii scrii mesaj. Astepti cu nerabdare raspunsul lui. Suna telefonul. O prietena. Inchizi repede. Mai suna o data. Nici de data asta nu e el. Primesti in sfarsit un mesaj scris in graba: „noapte buna!”. Te infurii. Iti juri ca nu o sa mai vorbesti cu el. Te certi pe tine insati pentru acel moment. Dar iti dai seama ca nu are nici un rost. Asta nu o sa te faca sa ii simti lipsa mai putin. Nimic nu te va face sa ii simti lipsa mai putin. Poate doar uitarea lui. Dar cum sa uiti ceva ce nu poate fi uitat? Cineva ce e acolo in fiecare gura de aer, in fiecare silaba rostita, in fiecare fir de par. Te-ai resemnat demult la gandul ca nu il vei putea uita. Si Doamne nici nu vrei sa il uiti. Nici macar nu iti doresti cu adevarat sa scapi de dorul de el. Nu ai mai simtit niciodata in acest mod lipsa cuiva. Sunt momente in care iti doresti cu disperare sa ii auzi vocea fie si prin telefon. Ai o nevoie continuua sa il privesti in ochi. Sa ii simti respiratia. Si te trezesti intrebandu-te: Oare el simte la fel? Sau macar ii e vreun pic dor de tine? Stii bine ca da. Ii e. Poate in aceasi masura ca si tie. Dar ai nevoie de o confirmare. Ai nevoie de cateva cuvinte care stii bine cat de nesemnificative sunt. Dar ai nevoie de ele. Chiar daca sufletul tau stie ca si el are nevoie de tine. Si te intrebi. De ce e nevoie de atata dor? De atata suflet insangerat? De ce nu puteati fi unul langa celalalt? De ce nu ai putea sa te bucuri de prezenta lui zilnica? De ce nu ai putea fi langa el si numai sa ii dai o palma cand te enerveaza si el sa iti fure un sarut? Dar poate e mai bine asa. Poate daca ati fi avut o sansa nu ai fi facut decat sa ii dai cu piciorul. Poate nu ai fi fost asa cum crede el. Poate nu ai fi fost suficient de buna pentru el. Poate nu ai fi fost in stare sa il faci fericit. Si te macina atat de mult gandul ca nu poti afla.

                 Nu iti ramane decat o intrebare care te chinuie. Te tortureaza. Oare si el simte la fel? Of...Daca ai putea sa te uiti in ochii lui si sa ii citesti sufletul...

Intre noi, doar marea

                           In urma cu un an iti povesteam despre romanul pe care vroiam sa il scriu. Iti trimiteam ce scriam imediat cum terminam si asteptam cu sufletul la gura sa iti aflu parerea. Stiam ca indiferent de ce scriam tu ma vei lauda si vei fi mandru de mine. Cand ai plecat m-am oprit din scris pentru ca acest lucru nu ma mai facea fericita. Azi am vrut sa fac ceva pentru mine asa ca m-am gandit sa pictez. Cand am ridica capacul cutiei in care aveam lucrurile ce imi trebuiau am simtit instant parfumul tau. Am ras amar amintindu-mi ca in urma cu cateva saptamani iti gasisem scrisoare printre facturi si ti-am dat acel mesaj..."Nu stiu de ce dar m-a durut atat de tare faptul k ti-am simtit parfumul in timp ce reciteam acele randuri. Te-am simtit atat de aproape si de departe de mine. Am realizat ca imi e dor de noi. Imi e dor sa ma minti frumos si eu sa cred in cuvintele tale, imi e dor sa te simt, imi e dor sa ma joc in parul tau, imi e dor de acele discutii fara sfarsit pe care doar noi le intelegeam, imi e dor de intrebari de genul "de ce cad frunzele iarna" sau " unde se duc mustele cand e frig" imi e dor sa stiu ca te gandesti la mine, imi e dor sa ma gandesc la tine." Iti amintesti de acest mesaj? Si cum stiam cat de rau ma va durea sa recitesc cele scrise de tine mi-am spus sa citesc altceva, asa ca am cautat un caiet roz cu buline albastre. Pe prima pagiana sta mare, scris "My book, Intre noi...doar mare". In urma cu un an am descoperit ca intre noi e marea, azi stiu ca nici macar ea nu mai e. 

Ochii mei

                        

                         Iti amintesti cand imi spuneai ca il vei distruge pe ala care imi va face ochii sa planga? Azi ochii mei plang din cauza ta, plang deoarece inima nu intelege atitudinea ta. As vrea sa stiu de ce te porti asa? Ti-am promis ca iti las timp sa te gandesti si numar zilele ramase in asteptarea raspunsului tau. Inima spera sa fie cel dorit de ea dar mintea mea e sigura ca alegerea e facuta si ca aceasta noua sansa ti-a fost data pentru mine, nicidecum pentru tine. Imi e greu sa renunt la ideea de noi cand tu esti tot ce vreu. 

                        Stiu ca ma iubesti, dar mai stiu ca nu crezi ca sunt buna pentru tine. Sunt prea mica, prea copila, prea rasfatata, prea independenta. Stiu ca iti e frica sa renunti la ce ai pentru mine si asta nu pentru ca inima ta nu te lasa, din simplu motiv ca te gandesti la prea multe. 

                        E ceva atat de personal intre noi... de exemplu stiu ca orice om s-ar fi enervat teribil daca toata noaptea ar fi primit meseaje din 5 in 5 minute dar stiu (sau cel putin sper) ca tu ai ras lafiecare sms primit. Stiu ca iti place sa citesti ce scriu, la fel cum si mie imi place sa iti citesc poeziile. Apropo de asta, le recitesc aproape seara de seara si ma gandesc daca toate sentimentele exprimate in acele versuri sunt reale sau doar imaginatia ta bogata. Mereu ti-am spus ca fara mine esti doar un tip banal, dar presupun ca stii ca cu sau fara mine tot un geniu esti, in schimb eu fara tine ingerule chiar sunt decat eu.