Intre noi, doar marea

                           In urma cu un an iti povesteam despre romanul pe care vroiam sa il scriu. Iti trimiteam ce scriam imediat cum terminam si asteptam cu sufletul la gura sa iti aflu parerea. Stiam ca indiferent de ce scriam tu ma vei lauda si vei fi mandru de mine. Cand ai plecat m-am oprit din scris pentru ca acest lucru nu ma mai facea fericita. Azi am vrut sa fac ceva pentru mine asa ca m-am gandit sa pictez. Cand am ridica capacul cutiei in care aveam lucrurile ce imi trebuiau am simtit instant parfumul tau. Am ras amar amintindu-mi ca in urma cu cateva saptamani iti gasisem scrisoare printre facturi si ti-am dat acel mesaj..."Nu stiu de ce dar m-a durut atat de tare faptul k ti-am simtit parfumul in timp ce reciteam acele randuri. Te-am simtit atat de aproape si de departe de mine. Am realizat ca imi e dor de noi. Imi e dor sa ma minti frumos si eu sa cred in cuvintele tale, imi e dor sa te simt, imi e dor sa ma joc in parul tau, imi e dor de acele discutii fara sfarsit pe care doar noi le intelegeam, imi e dor de intrebari de genul "de ce cad frunzele iarna" sau " unde se duc mustele cand e frig" imi e dor sa stiu ca te gandesti la mine, imi e dor sa ma gandesc la tine." Iti amintesti de acest mesaj? Si cum stiam cat de rau ma va durea sa recitesc cele scrise de tine mi-am spus sa citesc altceva, asa ca am cautat un caiet roz cu buline albastre. Pe prima pagiana sta mare, scris "My book, Intre noi...doar mare". In urma cu un an am descoperit ca intre noi e marea, azi stiu ca nici macar ea nu mai e.