Oglinda

                        In fata mea sta un chip cu ochi cafea cu lapte, inconjurati de gene lungi si rimelate usor. Buzele sunt de un roz pal, inca nu au fost acoperite de rosul aprins al rujului. In jurul fetei se lasa usor bucle negre ce curg pana in dreptul sanilor acoperindu-le goliciunea. Imi zambeste superior, facanda-ma sa ma infior de nonsalanta ca care isi expune formele pline. In fata mea sta o femeie frumoasa, gratioasa, plina de fiminitate si incredere in propriile forte. Clipesc, iar ea clipeste o data cu mine. O tintuiesc cu privirea si ma chinui sa nu cedez in fata ei. La fel de galanta pana acum, imi mentine privirea. Am clipit! Deschid cu frica ochii, incercand parca sa evit satisfactia ei. Inca ma priveste. O cunosc atat de bine, dar nu mai stiu cine e. Femeia din fata mea sunt eu. Eu cea care ies zi de zi pe usa apartamentului. In fata mea sta o imagine aranjata cu multa rabdare, e un recipient in care sta un copil, copilul din ochii lui. Imi doresc ca femeia din oglinda sa dispara si sa ma ridic din locul unde stau pitita. Am stat atat de mult ascunsa, incat nu mai stiu sa fiu eu, imi e dor de mine si cred ca asta e si motivul dorului de tine.

                        Imi e dor sa vad fata aceea naiva si inocenta din ochii tai, imi e dor sa o iubeasca cineva pentru ceea ce e , imi lipsesc saruturile pline de sentimente contradictorii, imi e greu sa uit speranta pe care o aveam cand iti spuneam adio, imi e dor sa ma alinti in versuri, imi e dor sa cred in iubire, destin si suflete pereche, imi e greu sa renunt la noi, chiar si la ideea de noi, imi e dor sa alerg postarita pentru a-ti citi scrisorile, imi e dor de conversatii doar de noi intelese, imi e dor de lectii de cultura generala, imi e imposibil sa renunta la “ Te voi iubi mereu” . “Imi e dor de tot si astept sa vii!“