Nu stiu cum ai putut reusi sa te trezesti intr-o dimineata si sa uiti toate lucrurile legate de noi. Nu inteleg cum ai putut sterge cu buretele ani, luni, zile, doar deschizand ochii la prima ora din zi. Nu imi dau seama cum ai putut avea atata tarie de caracter incat nu ai raspuns la provocari. E ca si cand ai avut probleme de memorie si intr-o zi nu ai mai stiut sa ma iubesti. Azi nu mai sunt atat de sigura ca vreau sa vii dar cu toate astea in fiecare noapte stau si ma gandesc cum ar fi sa te intorci.
Te cunosc atat de bine, uneori cred ca mult mai bine decat pe mine. Iti stiu calitatile si defectele; de ele m-am indragostit. Iti place sa fii cel mai frecventat si stii foarte bine pe cine sa ademenesti inauntrul tau. In tine gasesti doar femei cu glezna fina de la care ai inceput povesti ce s-au infipt adanc in sufletele lor. Adori sa construiesti din cuvinte castelul oricarei relatii, peretii fiintei tale sunt ridicati din carti, doar asa poti gasi cuvintele perfecte pentru orice femeie. Preferi femeile ce merg hotarate si nu se imbraca mulat, ci in alb si negru, nu sunt rujate si pudrate ci doar limpezi si fragile la vedere deoarece nu sunt o prada usoara. Iti place sa vanezi cu tactica, tu poti iubi curat o femeie chiar si dupa ce ai obtinut-o cu maxima ticalosenie.
Locuinta ta e extrem de interesanta, obsedeaza dupa ce o vizitezi, dar tu stii deja asta, te bazezi pe farmecul tau aplicabil pe aproape orice fiinta. Capcanele sufletului tau nu sunt puse doar pentru a te proteja, sunt acolo pentru a te face sa razi tembel de cele ce incearca sa le treaca si mai ales pentru a fi implorat pentru ajutor. Adori sa faci oamenii sa iti ceara ajutorul pentru ca stii cel mai bine ce mistuitoare e dependenta. Esti singurul ce detine cheia sufletului tau desi, iti aduci vag aminte ca ai mai avut o cheie pierduta pe undeva, in harmalaia ursitoarelor ce te-au gasit prea tarziu. Ai adus destule femei, pe care le-ai ales in treacat si nu ai avut timp sa le VEZI si te-au facut sa le iei inconsitient in brate, sa le urci pana in pragul sufletului tau; e adevarat nu ai putut decshide usa dar le-ai oferit cea mai frumoasa perspectiva a ta. Unele au ramas indelungat acolo dupa ce te-ai hranit din ele, altele si-au last sufletul sa le tina locul deoarece erau ocupate cu moartea.
Eu m-am mutat din periferia unor idei preconcepute, am venit in centru atentiei tale pentru ca te-am simtit de la mare distanta. Nu am asteptat sa deschizi usa asa cum ar fi trebuit, m-am folosit de cheia primita de la ursitoare. Am mers razand pe sarma, m-am imprietenit cu orataniile din camera de zi si am urcat cu spatele drept, fara sa ma impiedic pe sacra alunecoasa datorita rasinilor curse din femeile pe care le-ai insemnat pe suflet cu fierul rosu. Te-am gasit in biblioteca, cautai cartea potrivita. Negasind-o te-ai ascuns in spatele mastii pe care orice femeie indragostita ti-ar fi dat-o jos cu usurinta.
Nu am fost niciodata curioasa sa vad ce se afla in spatele masti tale, mi-am dat seama ca imi plac barbatii care par sa aiba niste raspunsuri, nu intrebari la care sa raspunde numai eu.
Am plecat si asta nu pentru ca nu te iubeam, am vrut sa iti las timp sa iti fie dor de mine, eram ferm convinsa ca ma vei chema inapoi. As vrea sa iti pot spune ce se intampla acum cu mine dar mi-au secat toate cuvintele. As vrea sa vad toate valurile inspumate din ochii tai cum ma privesc pe furis dimineata cand ma imbrac pentru o noua zi, as vrea sa fii langa mine, ganduri sa-mi citesti, sa vezi cum aplic pe unghii culori vii, sa ma certi cand trec prin toate gropile de pe drum. Apropo, am auzit ca daca te uiti la ceas la fix te iubeste si atunci ma uit intruna la ceas crezand ca asa te aduc inapoi in viata mea. De cand am plecat ma duc la toate filmele noi crezand ca le voi uita pe cele vazute cu tine, chiar azi am vazut unul.
Dar cel mai des imi mint prietenii si mai ales pe mine ca nu ma gandesc cateodata la tine, adevarul e ca nu pot face nimic fara sa nu ma gandesc la tine si singurul lucru care intradevar imi lipseste e sa nu imi fie dor de tine.

No comments:
Post a Comment