Bagaje, bagaje si iar bagaje

A venit vacanta! Fac bagajele!!!!!!

Pentru mine

   

"Traiesc intr-o tara-n care

Dragostea e de vanzare

Unde poti sa imprumuti 

Un iubit sau chiar mai multi 

Cu-n statut bun social 

Poti sa ai un intreg bal

Poti avea prietenii care 

Iti stau zilnic la piceoare 

Care-ti rad si iti zambesc 

Doar ca si ei isi doresc

Ca sa aive  intr-o zi

O farama din ce deti

Si le zic:

Numai tu bolnav de avere 

Poti sa crezi ca daca n-ai 

E un chin si-o jale mare

Nn blestem  de sus din rai .

Mangaierea iti lipsteste

Roagate pentru nimic

Lumineaza-ti fata care 

De dorinta  sa-negrit

Te cunosc si sti prea bine 

Tot ce-am scris e pentru tine

Ca-ai avut prieteni care....

Ca prea multi iti dau tarcoale

Si cam toti  marturisesc

Iubiri fara interes"

Epoca mea

                     Sunt lipsita de scrupule, ambitioasa, increzatoare in sine, cu o tarie de caracter si personalite unica. Sunt suava si invaluitoare, un amestec de exuberanta si seriozitate, nebunatica si nestatornica asemeni trecatoarei tinereti. Reprezint insasi feminitatea, trasatura din care deriva gustul meu pentru lux, placerea calatoriilor, capriciile marunte si chiar o anume doza de irational in atitudini si comportament . Sunt total dezinteresata de banii si de avere, sincera si sensibila la suferinta , am un suflet de artista, traind uneori lent, alteori intens, asa cum cant la pian.

            Fac doar ce imi spune inima, visez la scrisori si poezii de amor. Pentru el sunt un orient express. Tot el ma considera:

"O zana ratacita in a mea poveste

Simt inima cum o doreste 

Iar mintea cum se-npotriveste

Spunandu-i ce e logic si moral 

Ca-i mult prea tanara 

Ca-i dornica de bal 

Si ca prin vene-i curge sangele regal"

"Te imbraci pentru o seara in rochia de bal 

Ti-ai pus si masca ta de zana dintr-un basm 

Iar parul lung si negru doar vantul il modeleaza

Cu mersul de printesa barbatii ingenucheaza

Cu simpla modestie cand intri in salon

Reduci muzica si ganduri la doar un semiton

Saluti cu voce calda pe toti ce te privesc

Raspunsul e un murmur au inghetat si-s reci

Sunt ingeri ce coboara acolo in salon 

Sa vada o printesa pierduta-n viitor

Cu chipul sau angelic de antica zeita

Se aseaza la o masa punandusi o dorinta

ea vantul vrea sa-l simta pe punte de vapor

Sa fie doar un suflet ,cu-n cal, alergand prin flori

Straina de modern ,boema cum ii place,

In visul ei abstract, pe toti cei buni sa-i bage,

Sa fie ca-n povesti ,cu pajisti mari si verzi

Si herghelii de cai,..oh,...  e vis furat din rai,

Si crede-ma pe mine ca acolo ai sa gasesti 

Si adevar, si-ntelepciune,si printi ,printese,minuni ca -n povesti

De aceea sper si eu ,ma rog o dat' cu tine 

Ca minunatu-i vis si-n lumea mea sa fie

Iar daca nu se poate, schimba din vis in fapte

In vis vrea sa ramana,eu si ea tanundu-ne de mana." 

 

"Modest imi spun acum in mintea mea

Si imi permit a completa ,

Ca merita iubita mea

Mai multe randuri pentru ea .

Si zic: ca mari si oceane ar ingheta

Furtuni si viscole ar stagna

Venita parca dintr-o stea 

Aduce soare-n lumea mea

Si cum iti place tie 

S-o o compari cu o melodie

Eu nu as spune altceva ,decat

Ca-n sala la Zamfir de s-ar afla

Si naiul lui ar ingheta"

                      Pentru tine cum sunt? Carei epoci apartin?

Doar marea...

                 Marea care stie. Marea care inghite. Marea care ascunde. Marea care ucide. Marea care nu iarta. Marea care spala si izbaveste. Intotdeauna somptuoasa si trufasa, fara inceput si fara sfarsit, continua si plina de cicatrici, intr-un timp care nici macar acum, la ceas de amintire pare sa nu ne cuprinda pe amandoi.
                  Cred ca fiecare dintre noi traieste la un palier mai mult sau mai putin prezent al constientului, cu sentimentul marii. Cu o chemare surda si continua. O eliberare energetica, emotionala, afectiva, hormonala, daca vrei. Asteptam cu o inclestare feroce sa o regasim, sa ne confesam ei, sa ne invaluie in inele de beatitudine pasagera, sa ne sedeze cu sentimentul tainicei complicitati in goana de lumea trepidant normativa a cladirilor si falselor porti spre rai. Intr-un spatiu, care, nici macar acum, la ceas de regret pare nu ne fi cuprins pe amandoi.
                  Sigur ca vine o clipa in viata fiecareia dintre noi cand inevitabilul se produce. Si se monteaza frontal si necrutator in perspectiva-ti cea plina de detalii rozalii si mari neprihanite tunul dilematic al intrebarilor: Vine? Pleaca? Ramane? Se intoarce? Cat de mare e marea? Si de cata distanta e nevoie pentru un zid virtual de instrainari subite si de renuntari? Nimeni nu stie, vorba cantecului, nimeni nu stie ce si cat, si unde, si cum, si cine, si daca, si de ce, si pentru ca si tot asa. Stiu eu, insa, din adancimea marii sau a intelepciunilor seculare ca “ochii care nu se vad...”. Si mai stiu ca departarea de lume in incercari de regasire s-ar raporta in mod normal la o formula de doi. Noi doi. Si marea. Pe care am urat-o. Pentru ca nu vorbea. Pentru ca stia. Pentru ca se ivea hipnotic si spontan in nevoia mea de tine. Pentru ca am ramas in urma. Pentru ca ai uitat sa ma saruti. Pentru ca ai promis si te-ai dezis. Pentru ca am asteptat cu ochii pironiti in spectrul imobil al telefonului semnul tau de ramas-bun. Pentru ca am adormit fara sa ma demachiez. Si pentru ca nici furtuna rautacioasa nu s-a straduit indeajuns sa-ti fie alibi. Si pentru ca ai plecat. Pentru raspunsul care nu a venit. Si intrebarea pe care nu ai rostit-o. Si raspunsul pe care nu-l vei cunoaste.
                   Nu am sa cred niciodata in binecuvantarea distantei. In stimulii iluzorii pe care si-i atribuie. Spunea un filosof odinioara ca pentru a iubi oamenii, trebuie din cand in cand sa-i parasesti. Am plans de veridicitatea ireal de aplicabila a maximei in acel moment. Dupa care, a venit un altul, francez rasat si antieroic sa-mi arunce in reverii adevarul cum ca plecand, mori cate putin. Si cam de aici, se scrie uitarea mea de tine si asumarea distantelor. Nu ai plecat departe de lume, pentru ca in lumea aceea ma aflu integrant si invariabil, si eu. Nu ai plecat departe de ei, pentru ca ei nu te vad, nu te simt, nu te respira. Ai plecat departe de mine. Nu ai plecat in desertul arid pentru redefinire spirituala. Ci in bratele marii, pe care stii ca o ador. Intre noi este...da, doar marea. Marea distanta. Marea ta refulare de mine. Marea dezlantuita si martora. Marea refugierilor. Si orasul asta spirala in care am ramas, in care nimeni nu priveste niciodata in sus, ci doar in urma, in incercari naive de recuperare a unui contratimp, a unui deficit...a unei departari.
                   Azi am privit soarele in ochi si varful cladirii din drumul spre serviciu. Nimic infricosator. Nimic strain. Si poate n-am sa mai cred in tine, dar am sa cred cu toata taria in mare. In marea mea nevoie de libertate. In tot ceea ce nu mai ramane in urma trecerii tale prin valtoarea aprigilor mele idealuri de tine. Nu am sa mai cred in distanta care cruta si inflacareaza asteptarea. Am sa ma scufund in mare si am sa uit ca ai plecat fara sa ma saruti. Am sa las intre noi....doar marea. Tarmul tau plutitor si enclava mea stabila intre care s-au scris distantele.

Run

                           “ Do you give the horse its strength or clothe its neck with a flowing mane? Do you make it leap like a locust, striking terror with its proud snorting? It paws fiercely, rejoicing in its strength, and charges into the fray. It laughs at fear, afraid of nothing; it does not shy away from the sword. The quiver rattles against its side, along with the flashing spear and lance. In frenzied excitement it eats up the ground; it cannot stand still when the trumpet sounds. At the blast of the trumpet it snorts, ‘Aha!’ It catches the scent of battle from afar, the shout of commanders and the battle cry."

                   Esti doar tu si calul, ii auzi pasii sub tine, respiratia ce se ingreuneaza cu fiecare metru parcurs, dorinta lui de a alerga si mai tare chiar daca oboseala il ajunge. E un sentiment unic de care imi era foarte dor... Tot ce stiu e ca vreau sa filu la fel de libera cum m-am simtit astazi cand ii sopteam superbului cal negru " Run baby run!" iar el exact asta facea cu mai multa pasiune.

La biblioteca

                 Astazi nu am nimic de facut asa ca mi-am strans cateva lucruri si am plecat la biblioteca, nu de alta dar as fi auzit-o iar pe mama tipand ca nu fac nimic pentru viitorul meu. Lunga discutie... Lasand subiectul in spatele usii trantite in urma mea, imi sun niste prieteni gen "Hai la o cafea". Nimeni nu are timp, toti lucreaza la proiecte, e mare agitatie in aceasta perioada. Ma opresc sa iau o cafea si merg lent, chiar daca imi e foarte frig, inspre facultate, nu de alta, doar sa treaca mai mult timp.
                  Sunt mult prea linistita pentru ziua de azi, azi sunt boema. Am timp sa analizez toate pesoanele de pe strada, nimeni nu zambeste in jurul meu. Toata lumea merge cat se poate de repede, aproape alearga, capetele sunt toate in pamant,parca  numarad pasii parcusi din drum. Le zambesc celor cu care ochii mi se intersecteaza fie si pentru cateva miimi de secunda. Stiu ca asta ii va face sa intoarca capul si sa ma priveasca pana dispar din campul lor vizual. Imi hranesc orgoliul si mandria de leoaica cu privirile lor. Sunt o profitoare, profit de oameni nevinovati dar ca sa ma simt eu bine, sa uit de tine.
                  Gandul acesta imi invadeaza intreg corpul, mi-a disparut zambestul si incerc sa aflu de ce fac asta. Incercand sa gasesc raspunsul potrivit am ajuns la biblioteca. Mi-a luat cam 10 minute sa gasesc un calculator unde sa ma pot aseza, de fiecare data cand zaream unul in imensa camera cineva era mai rapid. Am deschis facebook-ul sa vad ce mai e nou, cu cine pot schimba cateva vorbe.
                  Am deschis blogul si m-am apucat de scris. Au trecut 3 ore de cand am inceput acest post si acum ma duc acasa , nu de alta dar mi-au trecut gandurile rele, zambesc iar si e timpul pentru o noua analiza pe strazile londoneze.

Obosita

              Zilele acestea am fost intr-o alergatura continua, am avut foarte multe proiecte de terminat pentru facultate, mama mi-a tinut companie la cumparaturile de dinaintea sarbatorilor. Totul a fost o agitatie, exact asa cum imi place doar ca ma simt destul de obosita. Voi incerca sa ma uit la un film, sa ma relaxez un pic. 
         




                          Apropo... La multi ani Romania!!!